Rugăciune

  • 19:30
  • Meiselstraße 70A, 1140 Viena, Austria

Rugaciune

Vom reincepe aceste intalniri de rugaciune incepand cu vineri,
4 septembrie, avand tematica: “Cum asteptam venirea Domnului?”

Dorim in continuare sa ne unim in rugaciune inaintea Domnului pentru copii si tineri. Cei care au pe inima aceasta lucrare duhovniceasca sunt chemati si la post in fiecare zi de vineri.

Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin. (Efeseni 3:20-21)

Vineri, 2 Octombrie 2015

Cum te-ai gândit să-L întâmpini pe Domnul Cristos, atunci când va reveni? Iată o întrebare la care dorim să medităm și să găsim un răspuns.

Domnul nostru va reveni cât de curând și El ne-a lăsat scris ce ținută să avem la revenirea Lui, și cum trebuie să arătăm la întoarcera Domnului Isus Cristos.

Avem multe repere în Cuvântul lui Dumnezeu, și tocmai pentru asta ne adunăm în fiecare vineri seară, de la ora 19:30, să cunoaștem, să ne îmbrăcam și să păstrăm ce ni s-a încredințat.

Maranata! Domnul nostru vine!
Amin! Vino Doamne Isuse!

Vineri, 25 Septembrie 2015

In cadrul intalnirii din aceasta vineri, ramane aceiasi intrebare: Cum asteptam venirea Domnului?

“De aceia, preaiubitilor, fiindca asteptati aceste lucruri, siliti-va sa fiti gasiti inaintea Lui, fara prihana, fara vina si in pace.” – 2 Petru 3:14

Este o meditatie la care am vrea sa privim in aceasta intalnire, si pe marginea careia vrem sa ne si rugam inaintea Dumnezeului nostru, pentru ca la revenirea Domnului Isus sa fim gasiti fara prihana, fara vina si in pace.
Domnul sa ne binecuvinteze!

Vineri, 4 Septembrie 2015

Incepand cu aceasta vineri, 4 septembrie, ora 19:30, ne vom reintalni pentru rugaciune. Timpul pe care il vom petrece impreuna, va fi inaintea Domnului Cristos si lauda noastra va fi numai pentru Domnul.

Cu incredere venim inaintea Dumnezeului nostru, pentru ca El este singurul care asculta rugaciunea si raspunde prin minuni.
Promisiunile care le-am facut inaintea Domnului asteapta sa fie implinite prin ajutorul Duhului Sfant.
Nadejdea noastra si a tuturor marginilor pamantului este Dumnezeul mantuirii noastre.
Toate acestea le gasim in Psalmul 65, iar prin credinta ele devin o binecuvantare pentru toti cei ce-L cauta pe Domnul cu o inima curata.
Va asteptam cu drag !

Vineri, 12 Iunie 2015

Prin harul lui Dumnezeu, vrem sa ne întâlnim în aceasta vineri, 12 iunie 2015 de la ora 19:30, pentru rugăciune și cunoașterea lui Dumnezeu.

Toate atributele pe care le-am văzut deja la Tatăl nostru, sunt fără limite, fără hotar și nemăsurate. Când spui Dumnezeu, nu poți vorbi de măsura, cantitate, dimensiune sau greutate, pentru ca El este infinit.
Mărturia noastră ca biserica a lui Cristos trebuie sa fie “atât de mult a iubit Dumnezeu lumea” – Ioan 3:16.

O dragoste nemăsurata și nelimitata. Ne rămâne sa o vedem și sa ne bucuram de aceasta dragoste, în fiecare zi.

Domnul sa ne binecuvinteze!

Vineri, 29 Mai 2015 – Înțelepciunea lui Dumnezeu

Reluăm întâlnirea de vineri seara, ca de obicei de la ora 19:30. Întelepciunea lui Dumnezeu este înca un atribut al Creatorului și Tatălui nostru.

“Binecuvântat să fie Numele lui Dumnezeu, din veșnicie în veșnicie! A Lui este înțelepciunea și puterea. El schimbă vremurile și împrejurările; El răstoarnă și pune pe împărați; El dă înțelepciune înțelepților și pricepere, celor pricepuți! El descoperă ce este adânc și ascuns; El știe ce este în întuneric și la El locuiește lumina.” – Daniel 2:20-22

“Am ajuns la cunoștința că tot ce face Dumnezeu dăinuie în veci, și la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat și nimic de scăzut, și că Dumnezeu face așa pentru ca lumea să se teamă de El.” – Eclesiastul 3:14

Domnul să ne binecuvinteze!

Vineri, 8 Mai 2015 – Îndurărea și harul lui Dumnezeu

In aceasta seara de vineri, din 8 Mai 2015, de la ora 19:30, dorim sa facem loc indurarii si harului lui Dumnezeu sa cuprinda inimile noastre la inchinare, dar mai mult dorim ca potrivit indurarii lui Dumnezeu, sa lasam harul Lui sa lucreze o greutate vesnica de slava.
Daca indurarea este raspunsul bunatatii lui Dumnezeu, tot asa si harul este bunatatea lui Dumnezeu, si asta o vedem in Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Haideti impreuna sa vestim si noi ca si Isaia alta data, si sa proclamam indurarea si harul lui Dumnezeu peste casele noastre si peste biserica Emanuel.

“să dau celor întristați din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenușă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiți „terebinți ai neprihănirii”, „un sad al Domnului”, ca să slujească spre slava Lui.” – Isaia 61:3

Suntem astfel incurajati sa stam la masa harului si sa ne bucuram de indurarile Domnului, proslavind astfel pe Dumnezeu.

Vineri, 24 Aprilie 2015 – Credincioșia lui Dumnezeu

Cel de-al 12-lea atribut a lui Dumnezeu, pe care il vom vedea impreuna in aceasta vineri, 24 aprilie de la ora 19:30, este “Credincioșia lui Dumnezeu”.

Frumusetea acestor atribute le putem vedea mult mai bine impreuna. Deci va asteptam cu mare drag in descoperirea credinciosiei  Lui fata de noi. Speranta binecuvantarii noastre viitoare, se bazeaza pe credinciosia Lui Dumnezeu. Toti cei ingrijorati, cei ispititi, cei plini de teama, cei descurajati, pot sa gaseasca cu totii speranta noua si motive de bucurie, ca Tatal nostru este credincios.

“Cerurile lauda minunile Tale, Doamne, si credinciosia Ta in adunarea sfintilor.” – Psalmul 89:5

Si tu faci parte din adunarea sfintilor! Lauda credinciosia Lui!

Vineri, 17 Aprilie 2015 – Bunătatea lui Dumnezeu

Pentru a gusta din frumusetea intalniri de vineri seara, mai intai trebuie sa renunti la propria-ti agenda si sa-ti doresti sa te intalnesti cu oameni ca si tine, care au pornit cu o inima deschisa sa-L caute pe Domnul, si care acum nu mai renunta la comoara pe care au gasit-o. Dar sunt dispusi s-o imparta cu oricine e doritor de valori eterne.

De la ora 19:30 in aceasta vineri din 17 aprilie ne vom bucura de un atribut a lui Dumnezeu, in care, doar oamenii se pot bucura de el.
“Mai frumos nici ingerii nu canta, ca acei din valea plangerii”
Vrem sa cantam si sa ne bucuram de BUNATATEA LUI DUMNEZEU!

Noi ne intalnim si pentru rugaciune, insa ea nu-L va obliga pe Dumnezeu sa ne raspunda, ci El asculta rugaciunile noastre pentru ca este BUN.

Sunteti bineveniti toti cautatorii de comori eterne!

Vineri, 27 Martie 2015 – Dumnezeu este dragoste

“Dumnezeu este dragoste” sunt cuvintele lui Ioan din 1 Ioan 4:8, deci dragostea este inca unul din atributele lui Dumnezeu pe care Il vom cunoaste in vinerea aceasta, un stalp pe care se reazama speranta lumii.

Pentru ca multi se reazama doar pe acest atribut, vreau sa subliniez ca dragostea este realitate si nicidecum o definitie. Nu putem pune semnul egalitatii intre Dumnezeu si dragoste, pentru ca El nu-si suspenda un atribut pentru a-Si exercita pe altul. Dumnezeu este dragoste la fel cum este drept, atotputernic, sfant sau plin de indurare.

Iar pentru ca “dragostea lui Dumnezeu este atat de mare” potrivit lui Ioan 3:16, vrem ca aceasta intalnire sa fie una a marturiilor, in care fiecare dintre noi sa impartasim binecuvantarile dragostei lui Dumnezeu.

Vrem ca pe baza acestei dragoste aratate de Domnul, sa ne inchinam inaintea Lui si sa mijlocim pentru noi, familiile noastre, dar si pentru altii.

Va astepatam cu dragoste!

Vineri, 19 Martie 2015 – Sfințenia lui Dumnezeu

Pentru toti cei care asteapta si isi doresc aceasta intalnire de vineri seara, venim in intampinarea tuturor, cu cel de-al optulea atribut a lui Dumnezeu, si anume: Sfintenia lui Dumnezeu.

Privind spre toti oamenii mentionati in biblie, care sau intalnit cu sfintenia Lui, am observat rugaciunile si declaratiile lor in urma acestei revelatii. E cutremurator! Sunt cuvinte pline de disperare, uluire si scarba fata de starea noastra raportata la sfintenia lui Dumnezeu.

Cateva declaratii gasite pe paginile Sfintei Scripturi: Isaia 6:1-5, Iov 42:5-6 si Ezra 9:6

Pocainta si smerirea i-a cuprins pe toti acesti oameni, stare care i-a condus spre cunoasterea Celui prea Sfant.
Isus ne face chemarea la sfintenie rostind cuvintele “Fiti sfinti caci Eu sunt sfant.”
Apropierea de El si umblarea cu Domnul, este doar cu o inima curatita de sangele lui Isus, singura cale spre sfintirea prin Cuvantul puterii Lui prin Duhul Sfant.

Va asteptam la acest timp de partasie incepand cu orele 19:30

Domnul sa ne binecuvinteze!

Vineri, 11 Martie 2015 – Suveranitatea lui Dumnezeu

Prin bunavointa lui Dumnezeu, vom continua sa ne intalnim in fiecare vineri seara de la orele 19:30, pentru rugaciune si cunoasterea Celui prea Sfant.

In aceasta vineri, vrem sa cunoastem inca un atribut a lui Dumnezeu, despre Suveranitatea Lui.
Subiectul este unul vast, chiar imposibil de epuizat, insa ne dorim mult ca El sa reverse din bogatiile Lui si peste copiii Domnului din Biserica Emanuel.

Inegalabila Biblie este dovada suveranitatii Lui, carte care dainuie peste veacuri si pe ale carei pagini vom gasi in intreaga istorie a omenirii, suveranitatea lui Dumnezeu in toate vremurile si chiar inainte de timp si spatiu.

Ca biserica a lui Isus Hristos, fiind una cu Domnul Isus, ne punem increderea in puterea lui Dumnezeu, ca si Conducator absolut al universului si credem ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.

“A Ta este, Doamne, marirea, puterea si maretia, vesnicia si slava, caci tot ce este in cer si pe pamant este al Tau; a Ta, Doamne, este domnia, caci Tu te inalti ca un stapan mai pe su de orice!” 1 Cronici 29:11

Vineri, 6 Martie 2015 – Omnipotența lui Dumnezeu

Ne bucuram si in aceasta vineri, 06 martie 2015 de la ora 19:30, sa putem sta in rugaciune inaintea Dumnezeului nostru OMNIPOTENT, Dumnezeu Atotputernic!

Dumnezeu inca dela inceputuri, de la Avram (Geneza 17:1) si pana in ultima carte, Apoc.1:8 se prezinta ca Dumnezeu Atotputernic. Fiecarei generatii de oameni, si chiar fiecarui om, El ne vorbeste cand intr-un fel cand in alt altul despre puterea Lui cea mare. Psalmistul in cap. 62:11 spune ca: “O data a vorbit Dumnezeu, de doua ori am auzit ca: Puterea este a lui Dumnezeu.”

Ori de cate ori stam in rugaciune inaintea Lui este bine sa ascultam ce ne vorbeste Domnul.

“Stiu, spune David, ca Domnul va raspunde din ceruri, din locasul Lui cel sfant, prin ajutorul ATOTPUTERNIC al dreptei Lui”. Toti cei care vin la rugaciune stiu ca au un Domn Atotputernic care va raspunde.

Va asteptam cu drag!

Vineri, 27 Februarie 2015 – Omnisciența lui Dumnezeu

OMNISCIENTA LUI DUMNEZEU este suportul si indrazneala noastra in rugaciunea din aceasta vineri, 27.02.2015 de la ora 19:30.

Daca veti citi Psalmul 139 veti descoperii o stiinta atat de minunata, o cunoastere perfecta si completa. Vei putea vedea omniscienta lui Dumnezeu asa cum o descrie psalmistul David in urma experientei din viata lui si a cunoasterii lui Dumnezeu.

Pentru credinciosi, aceasta cunoastere perfecta a lui Dumnezeu este o binecuvantare, insa pentru multi este inconfortabil sa-ti fie cunoscuta viata in detaliu, iar pentru altii motiv de groaza. ”Nici o faptura nu este ascunsa de El,ci totul este gol si descoperit inaintea ochilor Aceluia cu care avem a face” Evrei 4:13

Omniscienta lui Dumnezeu este o incurajare pentru noi in rugaciune, stiind ca El cunoaste totul si despre toti, vom putea primi raspuns, potrivit cu nevoile noastre si dupa intelepciunea Lui.

Va asteptam cu drag !

Vineri, 20 Februarie 2015 – Omniprezența lui Dumnezeu

In fiecare vineri seara, de la ora 19 :30 ne intalnim pentru studiu si rugaciune. Strigatul nostru spre Domnul se bazeaza pe credinciosia si bunatatea Lui Dumnezeu.

“Este o mare binecuvantare sa stii ca Dumnezeu este prezent, este alaturi de tine si vegheaza asupra ta, dar a simtii prezenta Lui este o nespusa fericire” scria intr-o scrisoare Dr. Allen Fleece.

Despre OMNIPREZENTA LUI DUMNEZEU vom vorbi in aceasta vineri si vrem sa vedem pe Cel Atotputernic pezent pretutindeni. Prezenta Lui nu doar in istorie si in trecut, ci langa noi, simtindu-I prezenta prin Duhul cel Sfant.

“Poate cineva sa stea intr-un loc ascuns, fara sa-L vad Eu? – zice Domnul. Nu umplu Eu cerurile si pamantul?” Ieremia 23:24
Credem ca El este prezent si asculta rugaciunile noastre? Atunci va invit sa-I onoram prezenta Lui printre noi.

“Caci cine se apropie de Dumnezeu trebuie sa creada ca El este si ca rasplateste pe cei ce-L cauta” Evrei 11:6b Ce minuni face Domnul oriunde gaseste pe cineva cu credinta.

Vineri, 13 Februarie 2015 – Imutabilitatea lui Dumnezeu

“Orice ni se da bun si orice dar desavarsit este de sus, cobarandu-se de la Tatal luminilor, in care nu este nici schimbare, nici umbra de mutare” Iacov 1:17

Asa cum ne-am obisnuit in ultima vreme, abordam atributele lui Dumnezeu. In aceasta vineri de la ora 19:30 vrem sa cunoastem IMUABILITATEA LUI DUMNEZEU sau Dumnezeu neschimbat.

Traim intr-o lume a schimbarii, dar din pacate si a degradarii fara precedent. Imutabilitatea lui Dumnezeu apare in frumusetea ei desavarsita cand este privita in contrast cu caracterul schimbator al oamenilor. Dumnezeu nu se poate schimba, devenind mai bun sau mai rau, si asta, pentru ca El este sfant in mod desavarsit. Schimbare inseamna crestere sau dezvoltare, insa Dumnezeul nostru este acelasi, ieri, azi si in veci.

Omenirea are nevoie de schimbare profunda si radicala in asemanare cu Domnul nostru Isus Hristos. In aceasta vineri ne vom ruga pentru aceasta schimbare la toate nivelele. Domnul sa ne binecuvinteze!

Vineri, 6 Februarie 2015 – Autosuficiența lui Dumnezeu

In fiecare vineri seara ne inchinam impreuna inaintea lui Dumnezeu. Un Dumnezeu perfect, a carui atribute sunt absolute. Si in aceasta vineri, in cadrul studiului pe care l-am inceput, vom aborda alte atribute ale lui Dumnezeu: Autosuficienta si existenta prin Sine insusi.

Dumnezeul nostru este Atotputernic, Unul care nu are nevoie de nici un sprijin.
Exod 3:14 “Eu sunt Cel ce sunt”
Ioan 5:26 “Tatal are viata in Sine”

Va asteptam pe 6 februarie de la ora 19:30, un timp al revelatiei si al inchinarii in prezenta nelipsita a Domnului nostru Isus Hristos, pentru ca prin El au fost facute toate lucrurile care sunt in cer si pe pamant. El este mai inainte de toate lucrurile si toate se tin prin El. Coloseni 1:16-17

Vineri, 30 Ianuarie 2015 – Eternitatea lui Dumnezeu

“Inainte ca sa se fi nascut muntii, si inainte ca sa se fi nascut pamantul si lumea, din vesnicie in vesnicie, Tu esti Dumnezezu”
Psalmul 90:2

Eternitatea lui Dumnezeu!

Este primul atribut a lui Dumnezeu pe care vrem sa-l redescoperim in aceasta vineri, 30 ianuarie de la ora 19:30.

“Dumnezeul cel Vesnic este un loc de adapost si sub bratele Lui cele vesnice este un loc de scapare” Deutoronom 33:27

Ne vom intalni ca sa chemam numele Domnului Dumnezeului Celui Vesnic, peste noi, peste familiile noastre si peste intreg pamantul. Ca sa se stie si sa se cunoasca cine este adevaratul Dumnezeu.

Nu stii? N-ai auzit? Dumnezeul cel Vesnic, Domnul, a facut marginile pamantului. El nu oboseste, nici nu osteneste; priceperea Lui nu poate fi patrunsa.

Viata vesnica este astazi oferita in dar, tuturor celor ce cred in Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Onorati-L pe Cel Vesnic!