Articole

Chemarea în misiune

Categories: Articole,Misiune

Dar cum Îl vor chema pe Cel în Care n-au crezut? Și cum vor crede în Cel despre Care n-au auzit? Și cum vor auzi, fără ca cineva să le spună? (Romani 10:14,15) Cuvintele acestea îmi răsună mereu în minte, de când Dumnezeu a pus pe inima mea povara oamenilor ce mor în întuneric și păcat pentru că nu este nimeni care să se ducă și să le spună despre jertfa de la cruce și dragostea iertătoare a lui Dumnezeu.

Momentul în care am devenit conștienta de responsabilitatea mea ca și copil al lui Dumnezeu de a duce mai departe vestea bună a fost ziua în care participând la o conferință de misiune mondială am văzut înaintea ochilor mei, desfăsurat un sul lung de hârtie pe care erau trecute toate grupurile etnice de pe întreg Pământul ce nu aveau tradus în limba lor nici măcar un verset din Biblie. Imaginea aceasta mi-i s-a întipărit pe retină și mi-a străpuns inima, atunci am decis că nu mai vreau să fiu indiferentă și să trăiesc părticica mea de viața în lumea mea ca și cum acele grupuri etnice nu ar exista, ca și cum oamenii aceia nu ar conta.

Eram în clasa a 12-a atunci, nu prea puteam face mare lucru, aveam doar o armă ce aș fi putut să o folosesc și am decis că este momentul să mă ridic în picioare și să o folosesc. Am luat legatura cu un misionar în Uzbekistan și am decis să mă disciplinez și să mă rog constant pentru lucrarea ce el și familia lui o făceau pe câmpul de misiune printre musulmani, timp de aproximativ 2 ani am ținut legătura cu el și familia lui, i-am sustinut în rugăciune și am avut grijă să știe că nu sunt singuri în lupta și că folosind resursele ce le aveam îi susțineam din toată inima.

În anii de facultate împreună cu prietenii mei din Corul Studenților Creștini din Timișoara am lucrat în Oltenia într-o localitate săracă de lângă Strehaia, mergeam acolo în fiecare lună și vara două săptamâni, lucrând cu copii amărâți de acolo și cu tinerii. Oltenia a fost locul în care Dumenzeu m-a învățat ce înseamnă cu adevarat să slujești și să te dedici cu toată inima, investind în oameni, ce înseamnă să stai pe genunchi pentru lucrare și lupta spirituală.

După anii de misiune în Oltenia, a urmat provocarea de a merge mai departe, dincolo de granițele tării și când am spus ‘da’ acestei chemări, am început un capitol nou din viață.

În anul 2009, l-am cunoscut pe Dumnezeu ca și viteazul care se poate lupta pentru mine, care iți duce la îndeplinire fiecare promisiune și care dă resursele necesare celor ce se pun la dispoziția Lui.

În drumul meu spre Kenya, am avut de trecut multe obstacole și piedici, de la cele materiale, până la împotrivirea parinșilor mei și lipsa susținerii lor. Majoritatea obstacolelor le-am trecut stând pe genunchi, împreună cu prietenii mei, Dumnezeu a fost credincios și nu mi-a înșelat așteptările, s-a ridicat în picioare și a luptat pentru mine.

Am trăit minuni care mi-au confirmat voia Lui cu privire la slujirea mea în Kenya și care mi-au deschis ochii și inima să Îl cunosc mai bine pe El.

Drumul până în Kenya a fost unul dificil, uneori imposibil și epuizant, erau zile în care nu mai știam nici cum să mă rog, nici ce cuvinte să aduc înaintea Domnului, și stăteam pur și simplu pe genunchi fără să rostesc vreun cuvânt și Dumnezeu îmi cunoștea inima. Deși a fost asa de greu, am cunoscut puterea lui Dumnezeu într-un mod personal, desfășurată în viața mea și azi pot spune că nu mai am nevoie de nici o dovadă ca Dumnezeu este real, viața mea spune despre asta.

În 2009 Dumnezeu mi-a cerut să cobor din barcă și să pășesc prin credința, mi-a pus povara oamenilor ce mor fără El pe inimă și mi-a dat de lucru în Kibera, cel mai mare slum din Kenya.

Când m-am întors din Africa, am scris în fiecare zi câte un mail, celor ce m-au susținut, despre ceea ce am trăit acolo cu Dumnezeu, în articolele care urmează, veți avea posibilitatea să citiți fragmente din mailuri și să întțelegeți mai bine ce am trăit în Kenya de mână cu Dumnezeu.


Lavinia Ardelean

Leave a Reply